alice-in-wonderland

si ieri cand am avut iar un comportament copilaresc si m-am simtit rau dupa ce nu am reusit sa intru in mijlocul lor sa ma cufund ca intr-un aluat de paine in toata lumea luata ca un intreg, cand am folosit ascuzisuri si tertipuri rusinoase. deci si ieri am plecat de la petrecere cu o senzatie prosteasca. credeam ca i-am jignit intr-un fel pentru ca nu m-am simtit atat de bine cat ar fi trebuit mai ales ca lumea era suficient de prietenoasa cu mine cat sa ma imbat in liniste cu bere si cu aer. credeam ca azi o sa ma priveasca toti crucis si stramb si io o sa fiu cu musca pe caciula pentru ca am disparut devreme cu o scuza de doi lei si ajunsa acasa m-am simtit infinit mai bine intre patru pereti urmarind doar cu auzul din camera cealalata creionul lui D. hasurand pentru tihna amandorura. asa senzatie de pace conjugala, in ciuda tuturor furtunilor si apasarilor exterioare n-am avut de aproape jumatate de an.

n-am mai iesit de mult timp adica lucru-casa-lucru-casa-lucru-casa. parca nimeni in jurul meu nu mai iese chiar si zilele de nastere se fac in casa si cu storurile trase. toata lumea s- blegit si s-a topit, vara a trecut doar cu cateva evenimente placute si fara prea multe incidente. ma gandesc serios sa ma apuc de ceva serios, mai serios decat ce am facut pana acum. adica ceva care sa-mi ofere si placere.
stau cu ochii in tavan si fac planuri. cand caldura e mai mare si planurile transpira prin toti porii. de-aia-mi place mie frigu pentru ca-ti ingheata planurile si le da un fel de tarie crancena. care nu degera, supravietuiesc. oricum planuri degerate nu trebuie nimanui.
in alta ordine de idei, din cand in cand imi dau seama cat de fraiera sunt. e o senzatie familiara si de aceea placuta. prima data a fost dureros da’ mai nou a devenit o bucurie linistita sa ma uit la mine si sa vad o fraiera. decat sa fiu cool…mai bine sa fiu fraieraaa

si uite-asa se duce dracu toata senzatia si satisfactia…ai impresia ca pui punctu pe i ca esti pe val ca l-ai atins pe dumnezeu pe laba piciorului, poate in talpa, poate pe un deget sacru, te crezi undeva sus in niste norisori pufosi, intinsa cu gandurile prastie gata sa se infiga in vre-un cur gras de idee…da’ nu! am coborat uite-asha incet incet in stratul inferior al materiei ganditoare unde te trezesti un fel de mocirla, un fel de noroi si de puroi…viata se anunta glorioasa si de acum inainte! huta huta de la cer la pamant si intre tragi pe nari aerul proaspat si dioxidul viu al tuturor oamenilor cu care n-ai nimic in comun.
love you all

in diferite perioade am avut diferite prietenii care n-au supravietuit schimbarilor interioare sau exterioare. nici una hotaratoare, nici una definitiva si irevocabila, nici una intr-atat de stabila incat sa schimbe ceva in mine. de fiecare data o spoiala, o placuta camaraderie, o intalnire a unor simpatii si a unor potriviri usoare. nimic silit, nimic premeditat, nimic valabil pentru o perioada mai mare de timp. doar oameni cu care iti petreci timpul si cu care interferi la un nivel mai degraba facil-intelectual decat emotional. nici macar senzitiv n-am simtit decat cu f putini oameni o legatura mai puternica decat cea hotarata de intamplarea pura. tu erai acolo, eu eram acolo, ne-am placut si poate ne mai vedem, poate ne mai auzim, poate nu ne displacem intr-atat de tare incat sa ne evitam. din punctul meu de vedere, asta-i cel mai important.
si-uite-asa-am ajuns sa par o persoana prietenoasa nici-pre-prea-nici-foarte-foarte cum-e-mai-bine-si-nu-cum-e-mai-rau si oamenii la are tin au impresia ca-i tratez cu indiferenta amabila. ei ash!

realitatea inconjuratoare se anunta primitoare. nu se mai burzuluieste, nu se mai increteste, se intinde ca elasticu, ca o placenta de guma si ne ocroteste. uite-asa. ma decar multumita de cursul pe care-l ia omenirea si efectul de sera si disparitia a nspe mii de specii de vietuitoare pe zi. razboaiele fac clabuci de sapun si imbatranirea populatiei e satisfacatoare. si ce daca!

cand iti intra apa in gura si in nas ai o senzatie apoteotica de panica. cand stai pe scaun la dentist, cand iti ia sange pt analize, cand te impinge cineva intr-o camera si-ncuie usa dupa tine, cand n-ai unde sa dormi si noaptea se apropie, cand mai e o ora pana te trezesti sa te duci la examen, cand se apropie un caine s ate muste. cand se apropie un pumn sa te loveasca. cand si cand sunt neputincioasa ca o papusa de plus cu matele scoase.

am urcat pe munte-n patru labe si mai simtit atat de bine incat lumea toata-i acum de partea mea. toti imi zambesc si se bucura de bucuria mea si io ma uit in monitor si vad un lup verde, un cap de lup verde de fapt care-mi face cu ochiu’ sagalnic. am urcat pe munte-n patru labe, mi-a fost frica sa nu ma pravales, om de la ses si de la campie, cu frica de verticala-n san, cu ameteala de verticala-n cap si cu plamanii biruiti de aerul curat, curat da’ cu chistoace de tigari in iarba. as vrea sa fiu si acasa sa stau in pat, in dezordinea din casa si cu picioarele-n patura si as vrea sa stau si aici cu capu bagat pana-n gat in monitor. oriunde as sta e bine.
reclama la Noroc zice muncamunca munca munca muncamunca…

astia acuma stau si analizeaza
consecintele extrem ale consumului de produs x …adica ai luat o gura
de si esti cu totul un alt om, esti mai bun decat ai fost 
vreodata, plutesti, esti inaripat si chiar si tenul ti s-a curatat. eu
sunt in imediata apropiere si analizez aproape inconstient, cu un usor
sentiment de vinovatie debusolarea comuna si totala a tuturor
participantilor la discutie. nimeni nu stie de ce face ceea ce face si
nici macar nu l-a trezit in zorii zilei o iluminare, o transfigurare
mareata puternica ca un sut in fund, ca o cizma de caporal in noada.
nici macar nu a auzit vocea care sa-l transforme intr-un indoctrinat,
intr-un bigot al publicitatii. toti clipesc des, deja nu mai suport sa
vad cum oamenii clipesc des si se freaca la ochi din doua in doua
secunde. mai bine ne-am scarpina cu mainile in cap ca niste cimpanzei.

glumeam..n-am sentimente pacatoase cand primesc salaru’. ma inchin
cuvioasa la Aku, zeul banului ala cu ochii rosii din samuray jack si ma
umplu de bunuri indispensabile ca si ciorapii de plasa sau chiloteii
din dantela. 

chef de de toate numai de lucru nu. colegii s-au ghiftuit si acum guresi foc ciripesc in urechile mele uzate. haideti domne lungiti-va pe canapele si trageti un pui de somn ca timpanele mele au luat foc si o sa iasa fum din urechi si toti or sa sara atunci sa stinga cu apa ditamai palalaia. o sa si puta urat pt ca paru cand arde pute-al naibii si am paru lung. nu ma apuc de nimic pentru ca oricum de una singura nu mai sunt in stare sa gandesc, aicisha la noi se gandeste cu sot, adica in doi si numai in doi, nu se strica niciodata perechea cu al treilea… ca se strica si pute. de unu singur daca ai gandi e ca si cum ai gandi gogosi din plastic in loc sa gandesti gogosi din faina si apa si drojdie. nu se face, domle e pacatos sa faci brainstorming de unu singur. si in plus cine sa te privesca oblic cand iti vine o idee si o emiti cu coardele vocale trupese si rumene si proaspete? Cine sa clipeasca des si sa-si zica-n gand “aoleu ce idioata esti n-ai inteles nimic din brief si daca ai fi inteles oricum degeaba ca vii cu partzuri de-aste aurat mirositoare si mirosite deja de altii inca de pe vremea cand tu nici cu gandu nu gandeai…” si in fata sa-ti zica ” hmmm..mhhhh…hmmmm”.
ce ne mai distrammm..ce ne mai bucurammm…ce ne mai stricam de ras ca ne cad si falcile de-atata ras…phiuu..uite-asa n-am eu chef sa ma gandesc acuma. ce folos as avea daca coechipieru e plecat in pauza. s-ar cutremura muntii, ar vuii si marea si raurile si lacurile, s-ar rasturna lumea si s-ar face praf bucurestiu si calarasiul daca as incepe sa ma gandescu cu neuronu’ meu. nu ca ma plang…doamne fereste…oricum mi-e asa de lene ca si-n doi mi se pare o povara…cre’ca-i ca la sex ..cu cat sunt mai multi participanti cu atat e mai multa treaba de facut…asa ca stau cuminte-n banca mea si ascult televizoru’.

Tocmai suna o reclama a Mike Oldfield Tubular Bells si asta-mi da o stare de bine.
Starea de bine vine si trece da’ tubular bells ramane. 
Televizorul e un radio diurn si un cinema nocturn. ziua se aude si noaptea se
vede.
Croitoria la care am fost are poze din OTTO din anii ‘80 rupte si puse
sub geamul de la tejghea. Croitoreasa e tot din anii ‘80.

Am descoperit ultima plaja pustie din romania. Daca am descoperit-o eu au mai

descoperit-o si altii. Noroc ca se ajunge greu.