vizita
12 Noiembrie 2006Stau in capul mesei, mestec fara
chef niste cozonac de post si am impresia ca as vrea sa fiu mai degraba la
Bucuresti. Raspund monosilabic la intrebari, ma ascund stangaci de iscodirile
naive ale rudelor de la aceeasi masa lunga. Sunt succesiv cazuta in dizgratie si
repusa in drepturi de rubedeniile cu nume ce nu-mi spun nimic si fete pe care
nu le-am mai vazut de douazeci de ani. Si cu care seman mai mult decat vreau sa recunosc.
chef niste cozonac de post si am impresia ca as vrea sa fiu mai degraba la
Bucuresti. Raspund monosilabic la intrebari, ma ascund stangaci de iscodirile
naive ale rudelor de la aceeasi masa lunga. Sunt succesiv cazuta in dizgratie si
repusa in drepturi de rubedeniile cu nume ce nu-mi spun nimic si fete pe care
nu le-am mai vazut de douazeci de ani. Si cu care seman mai mult decat vreau sa recunosc.
A doua zi deja stiu sa imblanzesc audienta cu gesturile, privirile si cuvintele
potrivite. Inca ma ascund dar, docila cum sunt, aprob intru totul dialectica
taraneasca a binelui si raului.
Bine e ce cred ei ca fac eu la Bucuresti. Viata mea redusa la cateva propozitii
simple si poate o singura acolada.
Rea este orice aberatie si cate aberatii le-as putea eu povesti…
Prin cate agentii m-am plimbat anul asta.
Ditamai hotararea luata in 5 minute.
Nici un viitor ca si cum fiecare zi ar fi si singura.
Ajunsa la Bucuresti vreau inapoi la cozonacul de post si varza de post,
incalzita pe plita. Imi verific mailurile, intru pe messenger, imi pun o patura
peste picioarele inghetate si zambesc bleaga la niste dealuri ascutite,
neverosimile ca niste piramide, pe drumul dintre Tulcea si Braila.
